Home Diverse Schimbari majore in fashion, beauty si lifestyle din vara 2020

Schimbari majore in fashion, beauty si lifestyle din vara 2020

horoscop 5 ani

Dupa ce designerii internationali s-au dat de ceasul mortii sa prezinte tinute si accesorii sofisticate, futuriste si cat mai interesante, banala masca de fata le-a luat fata si le-a taiat macaroana. Vezi ce schimbari majore a adus portul obligatoriu al mastii in moda si in viata de toate zilele.

 Costum de baie in 3 piese sau “a treia cupa”

Costumul de baie animal print in 3 piese e ultima fita a verii 2020. Denumit “a treia cupa”, pentru ca masca faciala e realizata, de fapt, dintr-o cupa de sutien,  acest costum de baie este deja pe lista de precomanda a multor domnisoare fashion, care ar da oricat sa aiba ultima fita pe plaja.

Pentru sarantoci se va produce varianta mult mai ieftina, “al doilea slip”, pentru ca masca faciala nu va mai avea balenele de sustinere de la sutien, ci partea din fata a unui slip. Acesta e, de fapt, si motivul pentru care purtatoarele acestui costum vor avea fata mai cazuta decat cele care poarta varianta scumpa, “a treia cupa”, si nu faptul ca sunt sarace lipite si nu au bani nici sa treaca strada.

Un mare NO-NO pentru masca cu mesaje daca…

Vrei sa atragi atentia asupra unei parti a corpului? Acolo afiseaza mesajul. Degeaba ai silicoane daca iti pui pe fata o masca cu un mesaj atragator. E ca si cum ai fi aruncat banii pe fereastra.

Eventual, daca tot vrei un mesaj sau un desen interesant, personalizeaza-ti masca cu o sageata care sa indice exact locul spre care vrei ca ceilalti sa priveasca. Inteligent, nu?

Esti singur si vrei o partera? Sau vrei sa iti promovezi afacerea?

Daca esti singur si vrei sa iti faci o prietena, o iubita sau o iubi, pune-ti numarul de telefon pe masca faciala. Sigur ca vei primi si o multime de mesaje pe care nu le putem reproduce aici si din cauza carora te vor ustura ochii mai rau decat de la gelul dezinfectant, dar trebuie sa iti asumi acest risc daca vrei o partenera.

Pentru companii, masca reprezinta o buna oportunitate pentru afisarea unui mesaj publicitar.

Oricum, si unii si altii sa ia in calcul ca textul trebuie sa fie vizibil de la mai mult de 1,5 – 2 metri. Altfel murdaresti masca degeaba.

Barbatii nu se mai verifica dupa urma de la verigheta, ci dupa urma de la masca

Daca urma alba pe degetul unui barbat inseamna ca minte de ingheata apele sau ca iti vinde gogosi, fara tenta culinara, urma alba de pe fata, cea lasata de purtatul mastii le spune domnisoarelor interesate de maritis ca domnul e facut din coca buna si e un barbat responsabil.

Combinatia de urma de masca si urma de verigheta e semn ca e responsabil, dar uituc si zapacit. Cel mai probabil si-a lasat verigheta pe chiuveta, sa se poata spala bine pe maini, pentru minim 20 de secunde. Ori e asta, ori si-a vandut-o ca sa aiba buget pentru a-si duce familia in vacanta. Deci si acum, urma de verigheta inseamna “muta-ti privirea si interesul in alta parte”.

Vorbesti prea mult sau ai uitat sa te speli pe dinti? Masca devine obligatorie

Daca esti in spatiul public sau acasa cu familia si ti se inmaneaza o masca impreuna cu recomandarea de a ti-o pune imediat pe figura, verifica rapid cand ai folosit ultima data periuta de dinti sau ia in calcul ca poate e momentul sa faci o pauza vocala.

Incarca mai multe articole
Incarca mai multe articole de Penelopa Mertzedes Roventa
Incarca mai multe articole in Diverse

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Citeste si...

Adevarul pentru care majoritatea reporterilor TV poarta masca si in exterior. Si tu trebuie sa stii asta

Te intrebi de ce reporterii TV poarta masca in exterior? Iata ce motive au. Trebuie sa le …